Information Epidemics

Information Revolution

Costul Corupţiei- Vieţi umane.

Ştirea zilei, nu este eroismul de paradă a dluI Ponta despre demiterea lui ..i-am şi uitat numele, un politruc. Ştirea zilei  care m-a îndurerat cel mai tare în ziua de astăzi, este cea legată de moartea micuţei Ioana-Nicoleta. Puneţi-vă în locul părinţilor ei, care trăiesc coşmarul ultim al unui părinte şi care vor căuta o explicaţie de acum înainte pentru restul vieţii lor. Nu sunt specialist dar probabil a fost vorba de o infecţie banală la început declanşată de un streptococ în gât care neţinută sub control (administrare de antibiotice specifice) a produs stopul cardio-respirator.

Morţile în Spitalele Româneşti din aparente cauze banale nu sunt o noutate mediatică. An de an, grave cazuri de erori medicale răzbat prin paginile unor ziare şi titlurile unor televiziuni de ştiri. Sunt simptomele unui sistem subfinanţat, vor spune adepţii teoriei căreia banul face diferenţa capitală în performanţa unui sistem. Probabil o parte din decese se datorează şi acelui factor.

Dar cel mai important factor pare a fi Atitudinea faţă de pacienţi a personalului medical. Corupţia endemică generalizată la nivelul deciziilor medicale. Nu pot să uit, înainte de emigrare, bunicul meu a făcut la 90 de ani o paralizie şi a fost internat la spital. L-am asistat în penibilul periplu cu sistemul românesc. În care angajaţii şi angajatele spitalului aşteptau ca rudele pacienţilor să preia sarcinile lor cotidiene. Spălarea pacienţilor. Un pat mai departe, un bătrân fără cunoscuţi şi-a dat duhul delirând într-o singurătate apăsătoare sub indiferenţa personalului medical.

Diferenţa de tratament îmi este şi mai apăsătoare după ce am avut o experienţă personală directă cu sistemul canadian de sănătate la urgenţă cu copilul meu . Anul trecut am trecut prin spaima vieţii noastre, băieţelul nostru a fost lovit de maşina vecinei. Miraculos a scăpat cu zgârieturi. Am avut suportul vecinilor imediat(străini prin definiţie) la spital am fost abordaţi imediat de specialişti în munca socială, în sprijin emoţional pe lângă calitatea medicilor şi a sistemului de investigaţii rapid, la spitalul montrealez. Şi nicăieri în proces nu mi-a fost cerut un ban, o atenţie o favoare. Desigur, nu e perfect sistemul, uneori te lasă să aştepţi dar ştie să evalueze şi să priorizeze.

 Marea problemă în spitalele româneşti o constituie atitudinea angajaţilor faţă de munca lor. Codul etic este o noţiune de şters praful care zace gros pe ramele feresterelor. Fiecare aşteaptă ceva ca să întreprindă ceva, cotizatul şi atenţiile constituie factorul de evaluare şi priorizare medical. Dacă ai şi dai, eşti luat în atenţie, dacă nu..poate depinde peste cine dai.

Veţi spune, bine dar cum poţi tu să faci asemenea afirmaţii de la mii de km distanţă. Pentru că pe www.bribespot.com în fiecare zi sunt mărturii ale aceleiaşi penibile corupţii mărunte, mica mită în spitale. Aş intra şi la profesionalism şi aducerea la zi cu metodele de investigaţie, tehnologii dar timpul nu-mi permite.

o odisee, partea I

Reblogged from Morar Calin:

-          Septembrie 2011: un mail scurt de la Marius Buftea, bunul meu prieten din Arad: verifica asta. Un link. Nouarepublica.ro. Citesc. Dacă nu era de la Marius, nu dădeam un click pe toată povestea și rămâneam inocent și ocupat de afaceri și –prea rar și prea puțin din cauza timpului și presiunii- de familie. Am dat… eu dau click pe orice imi zice Marius.

Read more… 1,626 more words

Sondaj. Abandonat

Lucrasem în timpul liber la un sondaj..pe care l-am abandonat.

Vroiam să identific problemele organizaţionale interne, pe baza unui sondaj adresat membrilor NR cu un singur scop, de ameliorare.

Era aproape finalizat,  datorită contextului şi direcţiei în care au evoluat relaţia mea de cu unii dintre membrii NR am îngheţat proiectul.

Apăsaţi pe următoarea legătură.

Noua Republică

După Dealuri-Beyond the Hills-Au-delà des collines

 Mărturisesc, aştept cu nerăbdare vizionarea lui, care îmi va produce probabil o  incursiune în trecutul meu, nu prea îndepărtat în ani, dar la ani lumină de viaţa mea actuală.

Primele imagini deja îmi aduc aminte de o experienţă personală de două luni, la  o mânăstire din Bucovina, unde prin natura meseriei mele am fost cazat şi am avut o scurtă incursiune în viaţa celor care s-au retras în lumea lor interioară, găsind un sens al vieţii în noţiunea de Creator.

O microlume construită în antagonism cu  valorile în majoritatea noastră larg îmbrăţişate, în care mercantilismul şi păcatele umane, suprinzător erau prezente, dincolo de banarea teoretică la nivel instituţional. Certuri între membrii comunităţii, confruntarea cu stareţul unei mănăstiri aflate la 3 km de mers pe jos, ctitorită însă sub patronatul unei personalităţi istorice marcante dar judecată indezirabilă în istoria contemporană românească în anumite momente. O lume în care bătaia clopotelor dimineaţa marca aducerea la ordine lumească a păcătoşilor aciuiaţi, în care ritualul rugăciunii anuale al şefului de direcţie de finanţe, sponsor darnic al micii comunităţi marca în propria-i opinie personală, costul lepădării de păcatul corupţiei, economice şi morale. O lume în care o călătorie la Muntele Athos era echivalentă a celei pe care musulmanii o evocă ca şi o obligaţie primordială, pelerinajul spre Meca. O lume în care Stareţul avea fascinaţia hamletiană a morţii, în biroul său, craniul unui soldat care şi-a pierdut viaţa probabil în primul război mondial fiind printre puţinele obiecte decorative alături de icoane. Fiecare călugăr, frate, călugăriţă avea o istorie care dincolo de confirmarea unui deziluzii emoţionale ( eşecuri în dragoste, crime ) căutau să-şi redescopere fibra umanităţii în abandonarea în credinţă. O credinţă oarbă,  emoţională fără reflexul gândirii raţionale asupra construirii Universului, explicabilă doar prin rândurile liturgiilor şi ritualilor zilnice. Apologia Extremelor, dragostea sublimă incondiţională a cercului strâmt, ura oarbă a lumii exterioare a celor care nu partajau aceiaşi viziune.

Dar o lume în care misterul şi frica încă aveau loculurile lor primordiale în construirea interioară a unei lumii de afară . Sau poate (re)descoperirea uneia imperceptibilă simţurilor comune . Sau o viaţă definită ca o serie aleatoare de evenimente dincolo de controlul nostru Întrebări la care majoritatea dintre noi au răspuns dincolo de certitudine.

După Dealuri cel mai probabil,  în România populară, va fi interpretat într-o notă  de afront la adresa Bisericii Ortodoxe Române, deşi autorul, un nume respectat printre cinefili la nivel mondial, binecunoscutul Cristian Mungiu, ne asigură că intenţia nu a fost de a critica ci de a produce o reflecţie mai profundă.

 Tot interesantă mi-a părut afirmaţia regizorului care afirmă după o repertoriere a listei lungi de păcate oficiale inventariate de către Biserica Ortodoxă Română(464 !!!), absenţa unuia care ar trebui inclus, Păcatul Indiferenţei.

Un interviu cu Cristian Mungiu.

http://www.hollywoodreporter.com/news/cannes-film-festival-christian-mungiu-beyond-hills-32659

 

Some Relaxing Music

Despre Competenţe şi Aşteptări

Asistând la o conferinţă privind mişcările sociale din ghettourile din Franţa, pe tema profilajului rasial,  organizată la Université de Montreal, o frază mi-a rămas întipărită în memorie, ceea a Profesorului Jean-Paul Brodeur (referinţe găsiţi aici ) .

O frază simplă, percutantă despre descrierea realităţilor sociale din ghettouri. Şi care afirma că de multe ori tensiunile şi frustrările sociale se nasc din proiectarea unui orizont generos de aşteptări neconfirmat de competenţe. În alte cuvinte făcea referire la părinţii din comunităţile sărace care vroiau ca şi copiii lor să devină medici, avocaţi, personalităţi cu prestigiu social şi o situaţie materială bună…dar care nu oferea instrumentele necesare (cursuri, educaţie aferentă, investiţii suplimentare în timpul copiilor ) ca şi copiii lor să atingă acel vis, de altfel bineîntenţionat. Astfel că, acei copiii crescuţi în discursul familial *vei fi un doctor* ajunşi la o vârstă când evident acel vis nu se poate realiza, încep să blameze societatea pentru insuccesul personal.Iar când 1,2,3 se întâlnesc în faţa blocului se autohrănesc cu un sentiment de revoltă faţă de ceilalţi care au reuşit.

Cine, controlează ce?

It is a paradox that every dictator has climbed to power on the ladder of free speech. Immediately on attaining power each dictator has suppressed all free speech except his own.
Herbert Hoover

Cine controlează ce?

O întrebare la care merită să reflecteze cei care cred că pot controla ceva şi sunt îndreptăţiţi să o facă fără să fi fost validaţi în prealabil prin competiţie şi proces democratic.

Am pornit de la premiza că suntem oameni liberi, iar aderarea la Noua Republică este voluntară impusă de conştiinţa fiecăruia. Actul de aderare l-am privit ca un contract de conştiinţă mai mult decât unul scris. Am pornit de la premiza că BUNUL SIMŢ COMUN depăşeşte egoismul individual când e vorba de ajuta pe cei mulţi. Nu căutam funcţii în Noua Republică. Nu căutam nici privilegii asociate. Tot ceea ce căutam era să ofer că rezonam cu principiile din Crez, că respectul faţă de Valori şi Oameni, depăşeşte idolatria faţă de funcţii şi persoane.

Zilele acestea sub un mesaj insipid, prost comunicat, marcat de resentimente din păcate şi într-un limbaj de lemn se încearcă acreditarea iluziei unei eficienţe viitoare a Noii Republici, prin îmbunătăţirea infrastructurii organizaţionale, publicarea unor documente.

Nu mai sunt aşa sigur că se va reuşi, s-a pierdut Respectul faţă de Oameni şi Libertatea de Exprimare. Două valori fundamentale care ţin o organizaţie împreună.

O platformă de intranet, grupuri de discuţie pe domenii clare erau ameliorări absolut necesare.  Lucruri pentru care de altfel am militat anterior, neînţelegând cum anumite proiecte individuale au fost eliminate din fluxul organizaţional, şterse dintr-un revers de mână ca fiind inutile. În loc evaluarea s-ar face pe baza numărului de semnături şi a contului din banca NR. Care a devenit extrem de intrasparent când e vorba de cheltuieli. Cu toţii ştim cine oferă generozitate, dar mai puţin generozitatea cu care sunt cheltuite sumele respective şi pe ce anume. Interes organizaţional sau individual? Am evitat să fac de altfel o greşeală de tipul donaţiei imediate, m-am ars şi fript deja în trecut, nu la nivel de sumă, ci plecând de la principiul că totuşi o normă minimă de transparenţă ca să văd că banii au fost investiţii raţional şi eficient.

Cu ce am contribuit?

Cu ce am putut şi considerat. Timp şi articole. Căutaţi articolele mele pe NR şi judecaţi-le. E puţin, e mult..nu ştiu..eu atât am putut la ora respectivă.

Am contribuit şi cu iniţiative nevalorificate, din păcate şi marginalizate.

Mă refer la o platformă de genul https://nouarepublica.crowdmap.com/ pe care o pusesem la dispoziţie încă de anul trecut octombrie. Mă rog, nu e perfectă. Dar ar fi fost un atu într-un context inteligent de utilizare.

Mă refer la o platformă de sondaje online,  pe care am fi putut să o folosim tot de atunci pentru a testa feelingul organizaţional.

Mă refer la o soluţie cu o bază de date moderne şi posibilitatea de a culege informaţii de la membrii şi cetăţeni live printr-un formular pentru Android, pe care nu l-am mai prezentat, tocmai dezamăgit de reacţiile de ignorare a eforturilor mele anterioare.

Au fost realizări concrete, pe care le-am oferit în mod gratuit şi dezinteresat colegilor mei. Bineînţeles, am păstrat o discreţie şi moderaţie necesară în mesaj şi difuzare, tocmai pentru a da Mişcării un avantaj în faţa concurenţilor politici. Am obiectat pentru stabilirea după opinia mea, prea repede a unui obiectiv mercantil -obţinerea unui număr de semnături, am considerat că ar fi bine înainte să ne aruncăm în luptă cu alţii, ca fiecare să ştim ce are de făcut  M-am simţit jignit când mi-a fost alocat un plan de culegere de bani , să fiu considerat o vacă de muls bani din diasporă, total disproporţionat cu rolul infim şi minuscul pe care actualul GIN l-a alocat în viziune, Diasporei şi românilor plecaţi. Am fost jignit când în banerele oficiale se punea emfază pe fraza, Noi nu am plecat. Credeam sincer că Noua Republică include pe toţi care au aderat la valori şi contribuie la Noua Republică, indiferent de locaţia geografică.

Admit că e o percepţie personală şi că sunt subiectiv. Că poate greşesc. Că poate supraevaluez sau minimizez roluri. Dar un singur lucru nu admit şi voi combate ferm pe toţi cei care încearcă să discrediteze BUNA INTENŢIE pe care am avut-o.

De a ajuta sincer .

Am fost dezamăgit, nu de oameni, ci de lidership. Care pe zi ce trece îşi dovedesc limitele umane, trecând pe un discurs a cărui motivaţie e vanitatea, mascând incompetenţa cu scuze, răspunzând criticilor cu acuze şi nu cu argumente.

Nu uitaţi, credinţa oarbă în oameni conduce la dictatură. Credinţa în principii conduce la progres atunci când e însoţită de moderaţie şi comunicare.

Un act de banare este unul extrem atunci când nu e justificat de un motiv rezonabil şi explicat.

Baftă Noua Republică.

Succes aş fi spus, dacă ar fi fost vorba de un elev pregătit.

Nu e cazul.

Nu caut vinovaţi individuali. Îmi caut explicaţiile propriului eşec.

Un fost membru prin actul de aderare, autoretrogradat simpatizant şi acum redevenit cetăţean simplu.

Dar cu o conştiinţă liberă.

Semințe de viitor - vechi

Reblogged from OanaAlmasan:

Dragi prieteni,

am decis să mă retrag temporar din Noua Republică din motive de incompatibilitate ideologică și de abordare. Dacă NR nu se va întoarce la valorile și principiile cu care a plecat la drum, desparțirea va fi definitivă. Acum, însă, NR nu mă mai reprezintă. Acesta este și motivul pentru care am retras de pe blog propunerea de Preambul al Statutului PNR.

Read more… 926 more words